Harta proprietăților Prințului Charles în România. Cât îi costă pe turiști să fie prinți pentru o noapte

Publicat: 04/06/2013, 12:12
Actualizat: 02/09/2019, 19:40

Charles de Wales, prințul moștenitor al Coroanei Marii Britanii, deține în România cel puțin zece locuințe aflate în proprietate personală sau prin intermediul Fundației „Mihai Eminescu Trust”. Însuși președintele Traian Băsescu i-a spus luni prințului, în glumă, că o să aibă „un stat întreg, în curând”.

După prima sa vizită pe care a efectuat-o în Transilvania, în 1998, Prințul Charles a devenit un mare iubitor al tradițiilor, culturii și peisajelor sălbatice ale acestei regiuni istorice românești, pe care le-a și promovat deseori. În documentarul „Wild Carpathia”, apărut și difuzat în întreaga lume în urmă cu mai bine de un an, moștenitorul tronului britanic apare ca un adevărat ambasador al României.

De patru zile, el se află într-o nouă vizită în Transilvania, unde deține cel puțin zece proprietăți, personal sau prin intermediul Fundației „Mihai Eminescu Trust”, pe care o patronează. Între proprietățile menționate se află Conacul Apafi din localitatea Mălâncrav, județul Sibiu, o locuință în Viscri (județul Brașov), patru în Valea Zălanului (județul Covasna) și alte patru în satul Breb din județul Maramureș.

210 lei costă cazarea de persoană/ noapte într-una din casele prințului din Valea Zălanului

Prințul Charles are patru case în satul covăsnean Valea Zălanului, pe ultima a achiziționat-o în primăvara acestui an, potrivit declarațiilor de sâmbătă ale primarului comunei Malnaș, Kasleder Jozsef.

Casa nou cumpărată de prinț este din cărămidă, cu două camere și o bucătărie, și se află în imediata vecinătate a celorlalte trei proprietăți pe care el le deținea și pe care le-a și renovat complet. De altfel, prințul chiar a și înnoptat în cursul actualei vizite într-una dintre aceste proprietăți situate la capătul satului.

Renovarea caselor pe care le-a cumpărat începând cu anul 2008 s-a făcut numai cu materiale trradiționale, fiind interzisă utilizarea cimentului. Primarul Kasleder Jozsef a mai spus că la a patra locuință a început deja renovarea.

Charles, în gospodăria de la Valea Zălanului, în 2012 / Mediafax FOTO

Prințul Charles neagă însă că și-a mai luat o casă în localitatea în care trăiesc doar 150 de oameni. Președintele Traian Băsescu i-a spus Prințului Charles, luni, în momentul în care l-a întâmpinat la Palatul Cotroceni, că a înțeles că acesta și-a mai luat o casă, iar în curând va avea un sat întreg în România.

„Bun venit din nou în România, am înțeles că v-ați mai luat o casă”, i-a spus Traian Băsescu. După ce Prințul de Wales a negat afirmația președintelui, Băsescu a continuat: „Nu acum, dar o să aveți un sat în curând”.

Una dintre cele trei case cumpărate anterior de Prințul Charles este veche de peste o sută de ani, fiind alcătuită din două încăperi și o bucătărie. În vizitele sale anterioare efectuate la Valea Zălanului, prințul a fost văzut plimbându-se pe jos, prin pădure sau cu căruța, cosind iarba, mâncând bucate tradiționale sau pur și simplu odihnindu-se sub un nuc bătrân. De altfel, fiul său cel mic, Prințul Harry a petrecut anul trecut, cu mai mulți prieteni, sărbătorile de Paște în Valea Zălanului, unde a mâncat bucate tradiționale și a făcut enduro pe dealurile din apropiere.

O locuință a lui Charles în Valea Zălanului

Despre frumusețea Văii Zălanului au scris și jurnaliștii de la The Telegraph care au vizitat proprietățile prințului, remarcând că „zona reprezintă un vis care a devenit realitate”. Despre una dintre casele prințului, pe care au și filmat-o, jurnaliștii spun că „este foarte simplă, minimalistă”.

Locuințele Prințului Charles din Valea Zălanului pot fi închiriate. Potrivit Vanity Fair, care anul trecut a inclus una dintre casele prințului din Valea Zălanului în topul celor mai frumoase proprietăți din lume, locuința poate fi închiriată cu 4.500 de dolari pe săptămână. Potrivit portalului lapensiuni.ro, cazarea în „Casa de oaspeți Zălan”, „restaurată de curând de prințul Charles” costă 210 de lei de persoană/noapte (cazare și mic dejun) sau 290 de persoană/noapte (cazare cu demipensiune). În zonă, cazarea la pensiune este între 55 de lei și 150 de lei pentru camera dublă.

Casă veche de sute de ani în Maramureș

Iubitor de tradiții și preocupat de conservarea monumentelor istorice, în special a celor din Transilvania, moștenitorul Coroanei Marii Britanii s-a implicat în programul de reabilitare a mai multor sate săsești vechi din secolul all XII-lea, dintre care o parte figurează în patrimonial UNESCO. El chiar a cumpărat o serie de case vechi.

În 2003 a achiziționat prima casă, în stil tradițional maramureșean, veche de câteva sute de ani, în satul Breb, din județul Maramureș, o localitate mai cunoscută în Marea Britanie decât la noi.

Casă din Breb precum cele ale lui Charles

Ulterior, prin intermediul asociației Mihai Eminescu Trust, a cumpărat alte trei case din lemn din zonă, pe care le-a strămutat la Breb. Prințul Charles a păstrat casele exact cum sunt ele, cu paturi din paie și mobilier din lemn vechi. Alteța Sa a venit de câteva ori la Breb, fiind urmat de alți membri ai Casei Regale. Pe toate aceste case stă însemnul coroanei regale a Marii Britanii.

Satul Breb le este binecunoscut britanicilor. Cotidianul Daily Mail scria că, în urmă cu câțiva ani, în cătun a cumpărat o casă și celebrul fotograf britanic Duncan Ridgley, care a urmărit-o în repetate rânduri pe Lady Diana, fosta soție a prințului. Fotograful locuiește timp de câteva luni în fiecare an în locuința de la Breb.

Prințul Charles, pe câmpurile din Maramureș, în 2012 / Mediafax FOTO

Satul Breb, situat în nordul Maramureșului, este menționat încă din anul 1784 într-una din hârtiile iosefine ca „Țara Morarilor” pentru că în zonă funcționau nu mai puțin de șase mori. De altfel, în zonă se află rezervația naturală Lacul Morărenilor, parte integrantă a comunei Ocna Șugatag, singura stațiune baleoclimaterică din județ.

Cazarea în Breb și în zonă pornește de la 40 de lei/ camera dublă și ajunge până la 150 de leu /camera dublă.

Charles aduce 10.000 de turiști anual la Viscri

Cea mai cunoscută proprietate a Prințului Charles în România, atât la noi, cât și în străinătate, este cea din satul brașovean Viscri, fostă așezare săsească transilvăneană tipică, în care mai toți sătenii au fost, până la Revoluție, etnici germani. După o serie de vizite pe care le-a efectuat în zonă, Alteța Sa a devenit sătean în Viscri, după ce a cumpărat o gospodărie săsească veche de peste 150 de ani, cu două corpuri de clădire, acareturi și o curte spațioasă. Pentru această locuință, Prințul Charles a scos din buzunar 15.000 de euro, în contextul în care a fost restaurată de către fundația sa.

Casa de la Viscri, în care prințul doarme anual cel puțin o noapte, poate fi închiriată de către turiști, de la începutul lui mai până la sfârșitul lui septembrie, în schimbul a 160 de lei de persoană pe noapte.

Cei care nu optează pentru casa prințului, se pot caza la alte pensiuni din zonă, unde prețurile sunt între 90-140 lei camera dublă.

Întreg satul Viscri, în care se află și o biserica evanghelică fortificată, datând de la sfârșitul veacului al XII-lea, este înscris în patrimonial UNESCO. După venirea lui Charles, în localitatea în care trăiesc 420 de oameni au început să vină și turiștii. Astfel, anual vin circa 10.000 de turiști, potrivit oficialilor locali.

Casa Prințului Charles de la Viscri

La Viscri, dincolo de vizitele pe care le face și de promovarea frumuseților locului în repetate rânduri, Prințul Charles a inaugurat prima stație de epurare ecologică din țara noastră în 2011, iar în 2012 a donat trei mașini de pompieri.

Recent, Guvernul chiar a hotărât să investească circa 1,65 milioane de lei pentru finalizarea lucrărilor de aducțiune a apei și 2,7 milioane de lei pentru drumurile pline de gropi din localitate.

60 de euro chiria în Conacul Apafi

În localitatea sibiană Mălâncrav, Prințul Charles deține, prin intermediul Fundației Mihai Eminescu Trust (MET), Conacului Apafi, datând din secolul al XV-lea.

Conacul, care a aparținut principelui Mihaly Apafi, a fost cumpărat de către MET în anul 2000, de la Biserica Evanghelică. Înainte de Revoluție, aici fusese Căminul Cultural, unde aveau loc toate petrecerile din localitate.

În anul 2003, conacul a intrat într-un proces de reabillitare care s-a încheiat în 2007, după o investiție de aproape 100.000 de lire sterline. Pentru ca totul să fie cât mai aproape de varianta originală, s-au cercetat arhive, chiar și la Budapesta, s-au căutat imagini vechi, s-au făcut săpături arheologice, dar s-au luat și zeci de interviuri de la localnicii vârstnici.

Din 2007, conacul a fost deschis turiștilor. Aici se pot închiria patru camere duble și una single, la prețul de 60 de euro pe noapte de persoană. În zonă, prețul cazării variază între 60 și 140 de lei/ camera dublă. Conacul are și o bucătărie, o bibliotecă în care sunt cărți în cinci limbi, dar și un salon de primire, cu oglinzi mari și elemente de decor vechi, cumpărate din zonă sau primite de la diferite persoane.

Conacul Apafi / Mediafax Foto: Ovidiu Dumitru Matiu

În grădină au loc diferite evenimente: nunți, botezuri, întâlniri ale unor firme, cu participarea a maximum 80 de persoane, pentru a nu încărca prea mult peisajul.

Fiind unul dintre puținele conace din România care pot fi locuite, Conacul Apafi din Mălâncrav atrage anual în zonă mulți turiști din întreaga lume, mulți dintre ei alegând să se și cazeze aici, în ciuda faptului că localitatea este izolată. Multe corporații își țin aici ședințele și își aduc colaboratorii din străinătate.

În anul 2012, în cele patru case de oaspeți și la conac s-au înregistrat 1.400 de înnoptări.

Fundația Mihai Eminescu Trust (MET), patronată de Prințul Charles, a fost înființată în România în anul 2000, cu scopul de a conserva și pune în valoare peisajul cultural și natural din localitățile cu biserici fortificate din Transilvania, obiectiv pentru atingerea căruia a implementat peste 1.100 de proiecte în 49 de sate și 6 orașe, cu o valoare totală de 4,92 milioane de euro.

Imagini din conacul Apafi / Mediafax Foto: Ovidiu Dumitru Matiu

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Nicolae Ciucă a demisionat de la conducerea PNL! Ce mesaj a transmis politicianul odată cu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...